MassMutual Romania, Partener Principal la DevTalks Cluj-Napoca – 26 Septembrie, Cluj Innovation Park

Cluj-Napoca, 12 Septembrie 2024 DevTalks România, cea mai amplă conferință dedicată developerilor și profesioniștilor din industria IT din România, revine și anul acesta în Cluj-Napoca și aduce împreună 2.000+ participanți la Cluj Innovation Park, pe 26 Septembrie, alături de 40+ speakeri internaționali, dar și locali.

De 4 ani, MassMutual Romania se implică activ în dezvoltarea pieței locale de tehnologie, iar anul acesta va susține ediția cu numărul 7 a DevTalks Cluj-Napoca în calitate de Sponsor Principal, susținând în vara acestui an și ediția din București – pentru al treilea an, consecutiv, sub același rol.

Pentru evenimentul DevTalks Cluj-Napoca, organizatorii pregătesc 3 scene de conținut tehnic, în cadrul cărora vor fi abordate subiecte de actualitate din sfera tehnologiei, cum ar fi: Inteligență Artificială, Roboți, IOT, Machine Learning, dar și subiecte precum Java, Web, Mobile, DevOps, Securitate, etc.

Zona expo va cuprinde 20+ standuri ale partenerilor, dar și diverse arii precum TechEdu Area, sau StartUp Alley, care vin să întregească evenimentul și să alcătuiască împreună o experiență tehnică completă. Organizatorii implementează aceste arii pentru al doilea an consecutiv, interesul participanților fiind tot mai mare.

DevTalks - Cluj Napoca-203

În cadrul DevTalks Cluj-Napoca, MassMutual Romania va fi prezentă pe scena principală cu mai mulți reprezentanți. Mike Makar, Head of MassMutual Romania va deschide scena principală, iar Cristina Morariu – Head of Underwriting Tech and Subsidiaries va fi prezentă în cadrul panelului de pe aceeași scenă. Începând cu ora 14:50, Liana Sîrb – Director of Product at MassMutual Romania, împreună cu membrii echipei sale, Andrada Doduț – Senior Java Developer și Victor Gavrilă – Full Stack Developer, vor susține o prezentare despre modul în care ETL poate fi folosit ca parte a platformei de migrare, pentru a extrage, transforma și încărca în mod eficient datele, asigurând o migrare precisă a datelor între sisteme. MassMutual Romania va fi prezentă și în zona expozițională, unde participanții se pot întâlni cu reprezentanții companiei, pot savura o cafea la stand, și totodată se pot bucura de o serie de surprize și activări pregătite de companie în calitate de Sponsor Principal.

„La MassMutual Romania, considerăm că promovarea colaborării și a schimbului de cunoștințe este esențială pentru a stimula inovația și a ne menține în fruntea unui peisaj tehnologic aflat în continuă schimbare. Susținerea DevTalks Cluj, în calitate de Sponsor Principal, ne oferă nu doar ocazia de a interacționa cu persoane care împărtășesc aceleași valori, ci și de a contribui la dezvoltarea comunității locale de IT. Suntem încântați să facem parte din aceste discuții dinamice, să inspirăm idei noi și să ne implicăm activ în conturarea viitorului tehnologiei.” a declarat Mike Makar, Head of MassMutual Romania.

MassMutual Romania este o subsidiară a Massachusetts Mutual Life Insurance (MassMutual), cu focus pe tehnologie și birouri în București și Cluj-Napoca. Compania contribuie la dezvoltarea de produse digitale și soluții tehnologice care oferă proprietarilor de polițe și clienților MassMutual o experiență integrată. Misiunea companiei este de a ajuta MassMutual să își accelereze capacitățile digitale și să își consolideze poziția de lider de piață.

DevTalks - Cluj Napoca-263

Evenimentul va fi susținut și de alte companii de top din industria IT & Tech precum:
• Google – în calitate de Track Partner
• IDS Consulting – TechArea Partner
• Cognizant Romania, HTEC, Tremend, Flow Traders – Gold Partners
• Orange & Siemens – Tech Supporters
• Xponential – Networking Partner
• Olympus – Breakfast and Energy Partner
• Julius Meinl – Coffee Partner
• Blue – Shuttle Partner
• Global Women TechLeaders, Cluj Hub, Sibiu Web Meetup, How About Tech, Universitatea Tehnica din Cluj-Napoca, Women in Tech Cluj, Tech Angels, Women in deep tech, IT School, Tech Events – Community Partners

Mai multe informații despre eveniment, precum si agenda evenimentului pot fi regăsite pe www.devtalks.ro. Accesul la eveniment se face pe baza biletelor achiziționate in avans de pe site-ul evenimentului.

Recent Posts